Terina de porc-Rodica
🧺 Ingrediente
700 g piept de porc (fara soric si os) , 500 g costita proaspata (fara soric si os) , 500 g muschiulet de porc (fara soric si os) , 400 g slanina prospata (fara soric) , 3-4 oua, 100 ml coniac, 200 ml smantana grasa, 4-5 catei usturoi, 3 hasme sau cepe rosii medii, verdeata (patrunjel, cimbru, rozmarin) proaspata sau uscata, 1 lingura oregano uscat, 2 caserole prapure de porc (din magazin) sau 300-400 g slanina sau/si bacon feliate foarte subtire, sare, piper, optional: 100-150 g baby-morcovi, 50 g muguri de pin.
👨🍳 Mod de preparare
Mugurii de pin se prajesc putin (pana isi dezvolta aroma) in tigaie fara grasime si se lasa sa se raceasca. Pieptul de porc, costita proaspata, muschiuletul de porc, slanina proaspata, spalate, tamponate bine cu hartie absorbanta, se taie cubulete mari si se pun intr-un vas mare; se adauga ouale, coniacul, smantana, usturoiul si hasmele tocate fin, verdeata tocata mai mare, oregano, mugurii de pin, sare, piper; se amesteca bine cu mainile. Se iau 2 tavi de terina sau chec si se captusesc cu prapure sau feliile subtiri de slanina sau/si bacon, in asa fel ca marginile lor sa atarne peste marginile tavilor; pe fundul tavilor se pot aranja baby-morcovi; deasupra se toarna amestecul de carne, se niveleaza, se acopera cu marginile atarnate peste tava, se acopera totul cu hartie de copt si se pune in alta tava, cu marginile inalte, se toarna pe langa tava cu terina apa clocotita si se pune in cuptorul preincalzit, la 200 grade, pentru 60-70'; se lasa sa se raceasca in tavi, se rastoarna si se serveste rece, feliata, cu muraturi, salata, mustar, hrean, etc.
💬 Comentarii (0)
Autentifică-te ca să adaugi un comentariu.
Niciun comentariu încă. Fii primul!