bundegatit.ro bundegătit

Cum se fac frunzele de ciocolata

Sfaturi utile 👁 1,149 vizualizări 🔥 Medie 👩‍🍳 rodica 🗓 12.05.2013
0.0 (0 voturi) · autentifică-te ca să votezi
🖨

🧺 Ingrediente

100 gr ciocolata amaruie, frunze de trandafir japonez

👨‍🍳 Mod de preparare

Intai de toate: un sfat, nu folositi orice fel de ciocolata; dupa mai multe experiente neplacute am constatat ca cele mai bune tipuri de ciocolata pentru aceste frunze au fost ciocolata Novatini amaruie sau ciocolata amaruie de la Kaufland, tabletele acelea marca proprie, sau Schogetten, care sunt in cutie cubulete mici. Ciocolata de menaj nu mi-a placut, nu se topeste uniform, frunzele ramaneau prea moi. Nici frunzele nu puteti folosi de orice fel. Le recomand pe cele de trandafir japonez, care sunt verzi, tari, si au striatiile pronuntate.
Dintr-o ciocolata ies cu aproximatie 8 frunze, depinde si cat sunt de mari. Va recomand sa faceti intotdeauna cateva in plus, fiindca sunt destul de fragile si se pot rupe usor.
Se rupe ciocolata cubulete si se pune intr-o craticioara, care se pune deasupra unui vas cu apa clocotita, dar fundul acesteia sa nu atinga apa; se amesteca pana la omogenizare si se pastreaza ciocolata, in timpul operatiunii, deasupra vasului cu apa clocotita ca sa nu se intareasca. Se pregatesc din timp frunzele: se spala si se lasa sa se usuce. Se punem o hartie de copt sau o folie de aluminiu pe suprafata de lucru. Se ia cu lingurita din ciocolata topita si se pune pe dosul frunzei; se intinde pe toata suprafata frunzei, stratul nu trebuie sa fie foarte gros, caci frunzele vor iesi urate si butucanoase, dar nici prea subtire ca sa nu se rupa usor; se termina toate frunzele si se pun la rece pentru minim 30'; se scot frunzele de la rece, se desface ciocolata, cu mare atentie de pe frunza: e posibil sa se rupa si sa ramana urme de frunze pe margine; se curata cu mare atentie; se pastreaza frunzele la frigider pana in momentul asamblarii cand se aseaza pe tort, dupa imaginatie.
Sugestie: sa se topesca ciocolata alba si sa se coloreze cu colorant praf, in nici un caz sa nu se foloseasca coloranti lichizi.

Sursă: caietulcuretete

💬 Comentarii (0)

Autentifică-te ca să adaugi un comentariu.

Niciun comentariu încă. Fii primul!

Vă mai recomandăm